25 octombrie 2015

Wicleanul Wârcolac

Joi, 22 octombrie 2015: întreprinderea Britanică Canonical Ltd. a introdus a 23-a versiune a sistemului de operare Ubuntu, numită după anul şi luna introducerii Ubuntu 15.10, iar după alfabet Wily Werewolf, adicătelea pe Româneşte Wicleanul Wârcolac.
Ubuntu 15.10 este o versiune ordinară a sistemului de operare, adică durata ei de viaţă este de numai 9 luni: în Aprilie 2016 urmează să apară a 24-a versiune, Ubuntu 16.04, care va fi o versiune LTS (Suport de Lungă Durată). Wicleanul Wârcolac nu va fi deci utilizat deci numai în scopuri experimentale sau de dezvoltare, dacă nu-i punem la socoteală pe acei utilizatori, care, fie din lipsă de minte fie mânaţi de anumite necesităţi imperioase, folosesc în producţie versiunile efemere ale sistemului de operare.
Noutăţile introduse de Ubuntu 15.10 sunt puţine şi aproape invizibile. Singura noutate interesantă este că pachetul de programe de productivitate individuală LibreOffice a fost actualizat la versiunea 5; nucleul Linux a fost adus la versiunea 4.2, dar puţină lume este interesată şi ştie ce versiune de nucleu rulează. Interfeţele de reţea au acum nume persistente, aşa că nu veţi mai avea de-a face cu eth0 ci va trebui să vă uitaţi după eno16780032 sau pe-acolo; pentru detalii citiţi Debian Project News din 15 iunie 2015 (uitaţi-vă după Martin Pitt). Barele de defilare au acum comportamentul din ambientul de birou GNOME, pe când până acum interfaţa utilizator Unity avea bare de defilare cu un comportament diferit. (Nu e o glumă, introducerea barelor de defilare din GNOME este un element de noutate remarcabil în Ubuntu 15.10.) În general, ambientul Unity a fost periat şi polişat, dar tot la fel de nepractic rămâne ca şi până acum. Şi în plus sistemul de operare suportă controlorul ludic Steam, dacă vreţi să vă jucaţi cu calculatorul. Upgradare plăcută!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu